autobiografie

Laurențiu Turcu

Am văzut lumina zilei în anul 1956, în Ramnicu Sărat. Cursurile şcolii primare le-am urmat în localitatea de domiciliu apoi, prin voia lui Dumnezeu, am fost admis la Seminarul Teologic  Kesarie Episcopul din Buzău. Timp de cinci ani am avut o viaţă plină, cu privaţiuni, dar şi cu satisfacţii. Regimul de viaţă era cazon, activităţile zilnice nu erau controlate cu goarnă, că la  armată, ci cu clopoţelul; aveam şefi de clasa, şefi de meditaţie, şefi de strană, şefi de dormitor. Elevii mai mari erau “domni elevi”, le vorbeam cu dumneavoastră. Dădeam multe teze şi la sfârşiţ de an, examen din toată materia. La fiecare obiect. Era greu ? Era uşor ? Nu ştiu, dar  era firescul nostru, viaţa noastră. Acolo ne-am format, modelaţi de profesori dăruiţi; se dăruiau nouă, prin cunoştinţele ce ni le împărtăşeau, dar prin noi, se dăruiau viitorului, se dăruiau Bisericii, se dăruiau Neamului. Cinste lor, în veci fie pomeniţi ! -Citește mai departe-

La Crucea Ta

Privesc uimit la Crucea Ta, Iisuse Şi mă întreb: ce cauți Tu pe ea? Ce răutăți Te-au țintuit, nespuse Şi care e vinovăția Ta? Eşti vinovat că ai adus iubirea, Cea luată de la Tatăl cel ceresc Şi-ai învățat cum este fericirea, Gătită celor ce se mântuiesc? Eşti...

Parfumul tău

Aș vrea să te invit la mine-n casă Dar, să te rup? Sunt sigur, te-ar durea! Și, așezată-n vaza mea, pe masă, Vei plânge tu, iar eu…..m-aș bucura. Ai locul tău, în tufa din gradină Și, de te-aș rupe, cred c-ar fi păcat. N-ai mai zâmbi spre soare și lumină, Parfumul tău...

Aniversez

La ceas aniversar, privesc în urmă, Analizându-mi anii ce-au trecut, Când am luptat cu răul ce-mi repugnă, Dar n-am făcut cat bine aș fi vrut. Eu scormonesc în lista de păcate: O fi, vreunul mare, nefăcut? M -oi fi purtat cumva, cu răutate Sau , nu am ajutat, când am...

Revers educativ

Zi festivă. Tata mare Este foarte încântat. Îmbrăcat de sărbătoare Stă la masă așezat. I-au venit copii din țară Cu nepoții năzdrăvani. Ce cu drag înconjurară, Pe unchiașul plin de ani. Toți mănâncă! Ce plăcere! După masă – pot vorbi. Nu se moare din tăcere, Mai apoi,...

Aș vrea să înfloresc

Gingașă floare, ce zâmbești în soare, Cu picuri dulci de aur scânteind, Suavă pată caldă de culoare, Din zori de zi, te văd spre Cer privind. Ai răsărit acum, în dimineață, Splendoare caldă, zâmbet mângâios! Tu, într-o clipă ai venit la viață, Să ne încânți cu chipul...

Marionete

La teatrul de marionete, Artiști frumoși, de mucava Sunt trași de ațele discrete, Într-un decor de mușama. Au roluri mari, elaborate, Se mișcă și vorbesc pompos, Însă depind de cei din spate, Ce-i dirijează tumultuos. Ei ar dori să-și schimbe locul, Și să devină...

Proză / articole

Iisus, Manole, Meșterul, Zidarii

La început a fost CUVÂNTUL... Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul... Și Cuvîntul S-a făcut trup, Cuvântul a venit în lume. Cuvântul S-a făcut om ca noi. Ca noi. S-a făcut... în cele ale trupului, afară de una: nu a avut păcat. Veni la noi din două...

Lansări de carte

Publicații

Puf de Înger

     Laurențiu Turcu scrie poezie ca o curgere continuă, după o atingere a Îngerului ce stă de veghe în cel mai întunecat colț al inimii, luminându-i, clipă de clipă, Calea spre Mântuire…

     Poemele din acest volum se pot citi înainte de spovedanie, în loc de rugăciune, ca o împărtășanie zilnică, ce întrupează în noi Cuvântul ce vine de la Dumnezeu și este chiar Dumnezeu…

George Călin – scriitor, diplomat

Publicată inițial în anul 2017 la Editura Ro.cart, cartea „Puf de înger” se află la a doua ediție, revizuită și completată cu noi poezii.

Cădelnița

“ … Ați părăsit Legea strămoșească și tot ceea ce a avut mai bun și sfânt Neamul acesta și vă numiți frați cu noi? V-ați trădat moșii și strămoșii, care se învârt acum în mormâmt auzindu/vă, batjocoriți tot ceea ce ei au avut mai scump, Credința strămoșească, prin care și pentru care au trăit și ați distrus singura legătură prin care ei, sărmanii, trăiau încă alături de voi. Cei care vă țin în rătăcire, nu v-au explicat, în adunările de prin casele voastr, de ce au murit, senini, în lupte, atâți înaintași de-ai noștri, cand era mai simplu pentru ei să se retragă peste hotare și să triască? … “

Comenzi

comenzi@preot-turcu.ro

Email Autor

autor@preot-turcu.ro

Administrator Site

contact@preot-turcu.ro